Rățușca cea Urâtă
Povestea puiului care era altfel decât ceilalți
Ouăle din cuib
Mama rață își clocea ouăle într-un cuib de stuf. Erau cinci ouă mici și unul mai mare decât toate. „Ce-o fi în el?”, se întreba ea.
Ultimul pui
Au ieșit rățuștele, una după alta, galbene și pufoase. Din oul cel mare a ieșit un pui mai mare, cenușiu, cu gâtul lung. Nu semăna cu nimeni.
Frații râd de el
„Ce urât ești!”, râdeau frații. „Nu ești ca noi, pleacă!” Îl împingeau, îl ciuguleau. Rățușca cea cenușie sta deoparte și plângea.
Pleacă singură
Într-o dimineață, rățușca a plecat din ogradă. A mers prin stuf și prin lanuri, singură, căutând un loc unde nimeni să nu râdă de ea.
Iarna cea lungă
A venit iarna, cu ger și zăpadă. Rățușca s-a ascuns între trestii, a răbdat frigul și foamea. Îi era greu, dar nu s-a lăsat.
Vine primăvara
Când s-a topit gheața și au înflorit florile, rățușca a ieșit la lac. Se simțea altfel: mai puternică, mai înaltă, cu aripi mari.
Păsările albe
Pe lac pluteau niște păsări albe, minunate, cu gâtul lung. „Ce frumoase sunt!”, s-a gândit ea. „Măcar să mă lase să stau lângă ele.”
Ce a văzut în apă
S-a apropiat și s-a uitat în apă. Din oglinda apei o privea o lebădă albă — ea însăși! Lebedele au venit lângă ea, bucuroase. Iar ea nu a râs niciodată de cei diferiți.
Ce am învățat din poveste
Nimeni nu este „urât” pentru că e altfel. Un copil nou sau diferit are nevoie de un prieten, nu de râs.