Greierele și Furnica
Ce se strânge vara ține de foame iarna
Vara greierului
Era o vară lungă și caldă. Greierele sta la umbra unei frunze și cânta la vioară de dimineață până seara. Nu se gândea la nimic altceva.
Furnicile cară grâne
Pe lângă el trecea un șir lung de furnici. Fiecare ducea un grâu, o semințică, o firimitură. Mergeau spre mușuroi și se întorceau iar și iar.
Greierele râde
„De ce vă chinuiți pe căldura asta?”, râdea greierele. „Lăsați grânele și veniți să cântăm! Vara e făcută pentru veselie.”
Răspunsul furnicii
Furnica s-a oprit o clipă: „Strângem pentru iarnă. Iarna nu mai găsești nimic pe câmp. Ai face bine să strângi și tu.” Și a plecat mai departe.
Vine toamna
Au trecut zilele calde. Frunzele s-au îngălbenit, vântul s-a răcit, semințele s-au terminat de pe câmp. Greierele cânta tot mai încet.
Iarna cea grea
A venit iarna, cu ger și zăpadă. Greierele nu mai avea nici mâncare, nici adăpost. Îi era frig și foame, iar vioara îi tremura în mâini.
La ușa furnicilor
A bătut la mușuroi. „Ce ai făcut toată vara?”, l-a întrebat furnica. „Am cântat…”, a răspuns el încet, cu capul plecat. Îi era rușine.
La masă, cu o promisiune
Furnicile nu l-au lăsat în frig. L-au primit la masă și i-au dat de mâncare. Iar greierele a promis: „La vară strâng și eu. Și tot am să cânt.”
Ce am învățat din poveste
Ce ne trebuie mâine se pregătește de azi. Munca făcută la timp ne scutește de griji mai târziu.