Povestea iezilor cuminți și a lupului viclean
La marginea unei păduri, într-o căsuță curată, trăia o capră cu cei trei iezi ai ei. Erau iezi cuminți și veseli, iar mama lor îi iubea foarte mult.
Într-o dimineață, mama capră a luat coșul și le-a spus: „Mă duc să aduc de mâncare. Încuiați bine ușa și nu deschideți nimănui!”
„Când mă întorc, vă voi spune vorba noastră: «Deschideți, dragii mamei, că v-am adus verdețuri!» Doar așa veți ști că sunt eu.”
Iezii au încuiat ușa cu cheia și s-au apucat de joacă. Cel mai mic sărea pe covor, cel mijlociu cânta, iar cel mare avea grijă de ei.
Nu trecu mult și se auzi: „Cioc! Cioc! Deschideți, sunt mama voastră!” Dar vocea era groasă și hârâită. Iezii s-au uitat unul la altul.
„Mama noastră are voce dulce și subțire”, a spus iedul cel mare. „Și nu a spus vorba noastră!” Iezii nu au deschis ușa.
Lupul și-a subțiat vocea și a mai încercat. Dar tot nu știa vorba despre verdețuri. Iezii au strigat: „Nu ești mama! Pleacă!”
Atunci s-a auzit vocea mamei cu vorba lor știută. Lupul a fugit în pădure, iar iezii au sărit în brațele mamei. Ce bine că au ascultat!
Când mama sau tata ne spune ceva, ascultăm. Nu deschidem ușa necunoscuților!
