Broscuța care Voia să Fie Mare
Povestea broscuței care s-a umflat prea mult
Broscuța de pe mal
Pe malul unei bălți trăia o broscuță verde, cu puii ei. Sărea printre stuf, prindea musculițe și cânta seara, mulțumită de viața ei.
Boul la adăpat
Într-o zi a venit la apă un bou uriaș. Broscuța s-a oprit cu ochii mari: nu văzuse niciodată un animal atât de mare și de puternic.
„Vreau să fiu ca el!”
După ce boul a plecat, broscuța nu se mai gândea la altceva. „De ce el e mare și eu mică? Vreau să fiu și eu așa!”
Prima umflare
A tras aer în piept și s-a umflat. S-a făcut cât o nucă mai mare decât era. „Ei, cum sunt acum?”, a întrebat ea mândră.
„Mai ai mult!”
„Ești tot mică pe lângă bou”, i-au spus puii, cinstit. Broscuța s-a supărat un pic și a tras aer și mai adânc în piept.
Se umflă și se umflă
S-a umflat o dată, de două ori, de trei ori. Pielea i s-a întins ca un balon, ochii i-au ieșit din cap, dar boul rămânea mult mai mare.
Aerul se termină
Până când, pac! — a scăpat tot aerul dintr-o dată. Broscuța a rămas pe o piatră, obosită, fără suflare și tot atât de mică.
Mulțumită așa cum e
S-a odihnit, apoi a sărit în apă. „Boul e mare, dar nu poate sări ca mine și nu poate cânta seara.” Și a cântat mai frumos ca oricând.
Ce am învățat din poveste
E bine să vrem să creștem, dar nu prin prefăcătorie. Fiecare are ceva ce face bine, exact așa cum este.